Gabriela Adameşteanu

GABRIELA ADAMEȘTEANU s-a născut în 1942, la Târgu Ocna. A absolvit școala generală și liceul în Pitești, iar apoi Facultatea de Litere din București.

A fost redactor la Editura Enciclopedică Română, Editura Științifică și Enciclopedică și Editura Cartea Românească. Din martie 1990 a fost redactor-șef adjunct, iar din septembrie 1991, redactor-șef al revistei 22 și a inițiat suplimentul Bucureștiul cultural. În 2002 a câștigat Premiul Hellman-Hammett pentru jurnalism, atribuit de Human Rights Watch. În perioada 2004-2008 a fost președintă a Centrului PEN Român, iar între 2007 și 2009, membră a Juriului Uniunii Latine. A primit titlul „Chevalier de L’Ordre des Arts et des Lettres” (2014). A scris romane (Drumul egal al fiecărei zile, 1975; Dimineață pierdută, 1984; Întâlnirea, 2003; Provizorat, 2010), proză scurtă (Dăruiește-ți o zi de vacanță, 1979; Vară-primăvară, 1989), publicistică (Obsesia politicii, 1995; Cele două Românii, 2000), memorialistică (Anii romantici, 2014) și două romane traduse din franceză (unul în colaborare).

Este laureată a numeroase distincții: Premiul Ziarului de Iași și Premiul Ateneu pentru romanul Întâlnirea, Premiul Observator cultural pentru romanul Provizorat. Romanul Provizorat a fost bestseller la Salon du Livre, în 2013, iar Dimineață pierdută a fost dramatizat și pus în scenă de Cătălina Buzoianu la Teatrul Bulandra (decembrie 1986), cu o distribuție de aur, într-un spectacol devenit clasic. Cărțile ei au fost traduse în 15 limbi.

 
Top