Ce a citit Juan Gabriel Vásquez la FILTM 2018

Ce a citit Juan Gabriel Vásquez la FILTM 2018

Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara / La Vest de Est, La Est de Vest

Ediția a VII-a / 23-27 octombrie 2018 / www.filtm.ro

 

Fragment din romanul Forma ruinelor de Juan Gabriel Vásquez

Traducere din spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari

© Editura Polirom (colecția „Biblioteca Polirom”, seria „Actual”, 2018)

 

 

Ultima dată când l‑am văzut, Carlos Carballo intra cu grijă într‑o mașină de poliție, cu mâinile încătușate la spate și capul vârât între umeri, în timp ce un text din josul ecranului explica motivul arestării lui: încercase să fure costumul unui politician asasinat. A fost o imagine fugitivă, prinsă din întâmplare pe unul dintre canalele cu știri de noapte, după reclamele înnebu­nitoare și înainte de știrile din sport, și‑mi amintesc că m‑am gândit că mii de telespectatori împart cu mine momentul acela, dar numai eu pot spune, fără să mint, că nu sunt deloc sur­prins. Era la fosta casă a lui Jorge Eliécer Gaitán, transformată în muzeu, unde în fiecare an ajung hoarde de vizitatori pentru a lua contact, scurt și indirect, cu cea mai celebră crimă politică din istoria Columbiei. Costumul era cel pe care Gaitán îl purtase în 9 aprilie 1948, ziua când Juan Roa Sierra, un tânăr cu vagi simpatii naziste, care cochetase cu secte rozacruciene și obișnuia să stea de vorbă cu Fecioara Maria, l‑a așteptat la ieșirea din biroul său și, de la câțiva pași distanță, a tras patru gloanțe în el, pe strada plină de oameni și în toiul amiezii din Bogotá. Gloanțele i‑au găurit sacoul și vesta, iar oamenii care știu asta vizitează muzeul numai pentru a vedea acele întunecate cercuri de vid. Carlos Carballo, s‑ar fi putut crede, era unul dintre acei vizitatori.

Toate astea se întâmplau în a doua miercuri din luna apri­lie 2014. Din câte se pare, Carballo ajunsese la muzeu pe la unsprezece dimineața, după care a fost văzut dând ocol casei ore în șir, ca un prozelit în transă, sau stând în picioare, cu capul înclinat, în fața cărților de drept penal, sau uitându‑se la documentarul ale cărui imagini cu tramvaie în flăcări și oameni furioși agitând macete se derulează cât e ziua de lungă. După plecarea ultimilor școlari în uniformă, a urcat la etaj, unde costumul purtat de Gaitán în ziua asasinării era expus într‑o vitrină, și a început să lovească sticla groasă cu o rozetă. A apucat să pună mâna pe umărul sacoului albastru‑închis și atât: paznicul de la etaj, alertat de zgomote, îl țintea deja cu pistolul. Atunci, Carballo și‑a dat seama că se tăiase în cioburile vitrinei și a început să‑și lingă sângele de pe degete ca un câine de pripas. Însă fără să pară foarte îngrijorat. La televizor, o fată în cămașă albă și fustă ecosez a rezumat astfel:

„Era ca și cum l‑ar fi prins mâzgălind pereții”.

Toate ziarele din dimineața următoare scriau despre furtul nereușit. Toți s‑au arătat surprinși, cu ipocrizie, că mitul lui Gaitán continua să trezească asemenea pasiuni chiar și după șaizeci și șase de ani, iar unii au comparat pentru a mia oară asasinarea sa cu cea a lui Kennedy, de la care în anul anterior se împlinise jumătate de secol fără ca puterea ei de fascinație să fi scăzut câtuși de puțin. Au amintit cu toții, de parcă mai era nevoie, urmările nebănuite ale asasinatului: orașul incendiat de protestele mulțimii, lunetiștii trăgând de pe acoperișuri în tot ce mișca, războiul civil din anii următori. Aceeași informație era reluată peste tot, mai mult sau mai puțin în aceeași formă și mai mult sau mai puțin pe același ton melodramatic, însoțită de aceleași imagini, mai mult sau mai puțin, inclusiv de cele în care se vede cum mulțimea furioasă, după ce‑l linșează pe cri­minal, târăște cadavrul pe jumătate despuiat de‑a lungul Șoselei Séptima, spre Palatul Prezidențial; dar în toată presa n‑am găsit măcar o speculație, oricât de gratuită, asupra adevăratelor motive pentru care un om în toate mințile decide să pătrundă într‑o casă păzită și să fure hainele găurite ale unui mort celebru. Nimeni nu şi‑a pus întrebarea asta, iar memoria noastră medi­atică a uitat treptat de Carlos Carballo. Copleşiţi de violențele zilnice, care nu‑ți lasă timp nici pentru deznădejde, columbie­nii l‑au lăsat pe acel om inofensiv să se topească în întuneric ca o umbră. Nimeni nu s‑a mai gândit la el.

O parte a acestei cărți e povestea lui. Nu pot să spun că l‑am cunoscut cu adevărat, dar am ajuns cu el la un grad de intimi­tate pe care nu‑l ating decât cei care au încercat să se înșele. Pentru a putea scrie povestea asta (pe care o simt prolixă și insuficientă), trebuie să vorbesc mai întâi despre omul care ne‑a făcut cunoștință, căci tot ce mi s‑a întâmplat apoi are înțeles numai dacă spun cum a intrat în viața mea Francisco Benavides. Ieri, plimbându‑mă prin câteva locuri din centrul capitalei unde au avut loc unele întâmplări pe care le voi povesti în această dare de seamă, încercând să‑mi reconfirm că nimic nu mi‑a scăpat din vedere, oricât de dureroasă ar fi reconstituirea, m‑am trezit întrebându‑mă cu voce tare cum ajunsesem să știu toate aceste lucruri fără de care poate că mi‑ar fi fost mai bine : cum ajunsesem să‑mi petrec atâta timp gândindu‑mă la niște morți, trăind cu ei, vorbind cu ei, ascultându‑le lamentările și lamen­tându‑mă la rândul meu că nu puteam face nimic pentru a le alina suferința. Și nu‑mi vine să cred că totul a început de la câteva cuvinte simple cu care doctorul Benavides m‑a invitat la el acasă. Atunci am crezut că accept invitația numai pentru a‑i oferi din timpul meu celui care îmi dăruise dintr‑al său când trecusem prin momente grele, așa că vizita mea părea mai degrabă un compromis, unul dintre nenumăratele fleacuri cu care ne pierdem vremea. Nu aveam cum să știu cât de mult mă înșelam, pentru că întâmplările din acea noapte au pus în funcțiune un mecanism înspăimântător ce se va opri numai odată cu această carte: această carte scrisă ca ispăşire a unor crime pe care, chiar dacă nu le‑am comis, am sfârșit prin a le moșteni.

    Lasă un răspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.