Ce a citit Lara Mitraković la FILTM 2018

Ce a citit Lara Mitraković la FILTM 2018

Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara / La Vest de Est, La Est de Vest

Ediția a VII-a / 23-27 octombrie 2018 / www.filtm.ro

 

Lara Mitraković (Croația)

Selecție de versuri, traduse în limba română de Borco Ilin

© Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, pentru prezenta versiune românească

 

 

Ulcele sparte

mijește și stă cu fruntea proptită

pe ușa de la intrare în bloc

unu, două, trei etaje

patru, cinci, șase, șapte apartamente

m-am pitit după tufiș, am

opt, nouă, zece ani

și nu-nțeleg de ce tată-su bea în halul ăsta

de ce nu-l suportă pe tatăl meu

de ce ne interzice să ne jucăm după ore

unșpe, doișpe, treișpe cicatrici

pe antebrațul surorii lui

i-am auzit aseară strigând

tatăl lor a încendiat mobilierul

și urla sub balconul meu că e război

paișpe, cinșpe, șaișpe

vara îi freamătă prin trup

pe plajă își acoperă cu alge

picioarele desfăcute, pentru tata e important

doar să nu-și facă cruce cu trei degete

șaișpe, șaptișpe, optișpe

eu plec, poți tu și mai mult de atât

îi spun ei am încredere în tine

ce golit de sens sună ce zic

douăzeci

cine nu-i gata îl iau cu lopata

am nouă ani, m-am pitit după tufiș

cățelul meu în spatele meu

am nouă ani, el are zece

e salvarea mea

o găsește pe soră-mea ascunsă după tractor

îi trage o palmă

am nouă ani, strig

ulcele sparte

toată noaptea plâng în pat

 

 

 

Piersici stricate

tata a visat un sac de piersici

a spus să le mâncăm repede

unele deja putrezeau

lovite de vânt sau au

căzut la pământ neculese

toate vor căpăta culoarea celor bolnave

va trebui să le aruncăm

(nimeni dintre noi nu știe să facă gem

nici înghețată și tare nu-mi place compotul)

dacă le luăm în palme

ne vom transforma în pulbere portocalie

și nu ne vom putea curăța niciodată

depunerile de sub unghii

resturile ațoase ne vor rămâne între dinți

va puți a mucegai de frați și surori

a trunchiuri de pomi pe care peste zece ani

nu-i va uda și nu-i va tunde nimeni

după gard va crește o pădure galbenă

apoi un humus care se va hrăni singur pe sine

în frigider era doar un săculeț de legume

proaspete și nelovite

poate n-am văzut bine va spune dezinteresat

gura mea va fi simți gustul putregaiului dulce

 

 

Crăciunul

în iarna asta am încercat să mimăm crăciunul

prin gesturi învățate cu mâncare stabilită

în sala imensă și albă

care până ieri a fost un apartament cu două camere

pentru trei persoane

plantele sonorizate cântau fotosinteza

clopoței și kyrie eleison

eu și încă zece ei zece și cu mine

cântam refrene din ce în ce mai zgomotos

chiar dacă nimeni nu știa textul

au dansat doar hainele și sacourile

chiar dacă n-aveau trup din carne

vecina-și ștergea nasul întruna

cu o bucată dintr-o rochie de mireasă pe care o avea în buzunar

și repeta întruna că nimeni nu vrea să mănânce

în afară de haine și sacouri

și repeta întruna că nimeni nu vrea să danseze

am învățat că păianjenul e pește

și că nu-i bine să te iei de păianjen

altfel capeți aceeași culoare ca după

o jumătate de oră de scufundare fără tubul de oxigen

eu și încă zece ei zece și cu mine

am tulit-o pe la zece

să hrănim peștii cu salată franțuzească

care ni s-a fleoșcăit în buzunare până la plajă

unul a spus: e prea puțină sare

al doilea a spus: pentru ce

iar al treilea a simțit foamea din nou

al patrulea căuta păianjenul

al cincilea recita poezioara din școala generală

al șaselea a spus că se va schimba

al șaptele a spus: sigur ne caută

al optulea a spus: le vom zice că ne-am întâlnit cu rudele

al nouălea a spus: n-am primit nimic de crăciun

al zecilea a spus: pentru asta trebuie să ai credință

iar eu am aruncat globul de pe brad în mare

 

nu s-a scufundat

 

 

semaforul

i-au donat orașului demolat

un semafor

e înalt și strălucitor

pe strada

fără oameni și mașini

clipește ca un zeu

de pe stâlp

în fața craterelor orașului

aici nici un daltonist nu ar putea pierii

râzi din confortul canapelei

în timp ce la tv președintele

întinde o uriașă notă de plată

cetățenii trag obloanele

își trag și păturile peste cap

la ora șase după amiază

vor adormi cu frica

de intersecție

 

 

scaunul

niciodată nu bag scaunul la loc după ce mă ridic

oricum cineva îmi va lua locul

cu aceeași figură statură aranjare a ochelarilor

însă nu vor putea trece prin gândurile tale ca prin junglă

înarmați cu machete

au membrele slăbite de la atâta vegheat la cozi în supermarketuri

în care își duc mamele să-mpingă cărucioarele până la epuizare

înfășurate în pânze de argint din care curg literele albe swag

bărbiile lor sunt singurul lucru de care te poți împiedica

ei nu-ți vor face dimineața descântece împotriva deochiului

și împotriva digestiei proaste

ei nu-ți vor spune ei nu sunt prietenii tăi dragă așteaptă numai

(de fiecare dată spui nu înainte să încerci)

scobitorile lor nu-ți vor cumpăra înghețată nu te vor săruta pe frunte

eu i-am dibuit încă în generală pe când

lipeam case din trupurile lor case pe care mai apoi

le călcam sau le dădeam foc pentru că ne-am născut fix atunci

încât nici nu ne puteam aminti cât e de rău totul

niciodată nu bag scaunul la loc după ce mă ridic

las urme de ascuțire a unghiilor

de marginea cărții din care voi ține minte doar că Laura

a murit de tânără că Laura e curvă că Laura

e coroana de dafini iar Lara doar un nume care poartă ghinion

de aceea mă așez la masă tot mai rar

patul e o rocă ascuțită o jucărie pentru copii

pe care arunci cerculețe multicolore eu arunc cărți

și deja s acolo câteva perechi de ciorapi

pe care nu te voi lăsa să mi-i scoți din picioare

 

 

Sunt bine, tată

Sunt bine tată

Lumea încă are conturul realității

Casele sunt aici ca cineva să locuiască în ele

Oamenii sunt aici ca să fie părăsiți de cineva

Putem și singuri strigă ei în genunchi

Ei pot și singuri tată

Strigă coloane întregi de oameni sub fereastra mea

Scrie-mi o poezie tu ești tot timpul fericită

Tot timpul zâmbești scrie-mi o poezie

Cum intru între coapsele tale

Nimic nu e în regulă tată

Gura mea e aripă de rândunică trunchi de copac

Întors cu capu-n jos și cu rădăcinile în sus

Nimeni nu-l udă nimic n-are rost fără pământ

Inima bate-n ritm de jogging oamenii de sub fereastră

Oblojesc geamurile cu ziare pe care eu nu le citesc

Dorm cu telefonul mobil pe față

Cu notificările roșii pe gene

Îmi încep dimineața cu într-un clipit de cerculețe

În loc de cafea beau vin

Nu sunt bine tată

Lumea spune ești bucuroasă cânți mai tot timpul

Scrie-mi o poezie arăți bine

Ai palmele așa de mici ochii așa de mari

Întreaga lume chiar întreaga lume e în ei

Miliarde de voci fac jogging sub fereastra mea

Scrie-mi vino haide

Nimeni nu mă fute tată

Toți roisec în jurul cuibului meu cu acurile

Însă nimeni nu mă-mpunge

Am învățat să-mi strâng picioarele mortal

și pentru totdeauna ca o călugăriță

Roiesc trimit mesaje dimineața mă trezesc

Cu notificările lor roșii pe gene

Îmi spăl fața cu apă și cu soluție de curățat

Am pielea sensibilă dimineața și seara

Sunt bine tată

Iarăși va veni gunoierul și îi va duce cu camionul său

ca un prinț care-mi va cuceri inima

 

 

Două drumuri spre sud

urmăm gazele răsuflate ale mașinilor

prind păsările de coadă, inelele noastre de fum

le sufocă progeniturile și cuiburile

copiii noștri spui că vor sta sub copac

și vor prinde ouăle care cad la furtună

le vor păstra în adâncitura de la buric

până ce vor crăpa precum pământul vara

atâta le datorăm

ne-am tricotat mâinile din ceață pe sub masă

spui că ar trebui să plecăm de aici

să ne coasem haine din vie pălării din agave

să mă-ntorc acolo de unde am fugit

șoptesc, nici un animal pe care l-am mâncat

n-a fost viu, văd că ne-au mințit,

te uiți cum mi se prelinge coapsa pe scaun

să știi că nimic nu va mai conta după ce se stinge lumina

vergeturile îți vor arăta precum indicatoarele

două drumuri spre sud

 

 

 

 

    Lasă un răspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.