Ce a citit Ludmila Uliţkaia la FILTM 5

Ludmila Uliţkaia, Imago – Traducere şi note de Gabriela Russo, ediția în limba română: Editura Humanitas Fiction, Colecția „Raftul Denisei”, 2016
© Editura Humanitas Fiction

Nouă-nouţă, Erika costase o avere, în plus, era imposibil s o procuri de undeva. Şi câtă nevoie avea de ea! Olga bătea la maşină destul de bine, dar nu avea viteza unui profesionist, nu se încumeta să se apuce de lucrări mari, le dădea Galiei şi altor dactilografe.
Totuşi, dispariţia cărţii lui Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag, era o nenorocire, mai mare nici că se putea.
Două săptămâni mai târziu, Galia apăru proaspătă ca o floare, dar cuprinsă de panică, plângând, şi recunoscu sincer: maşina şi manuscrisul dispăruseră fără urmă din casa părinţilor, nu ştia unde, dar ea, Galia, o să lucreze şi o să-i înapoieze banii de azi în trei luni. Toate dispăruseră. Poate că în timpul cât îşi petreceau luna de miere la casa de odihnă?
— Nu, înainte de asta! îi răspunse Olga. Mă gândeam la ziua când tu şi Ghenadi v-aţi căsătorit. A doua zi pe seară m-am dus la ai tăi!
— Nu se poate! se văicări Galia.
Ancheta întreprinsă de ea nu duse la nimic. Tatăl ei s-a apucat imediat de băut, asta dovedea indirect că putea fi vorba de un furt din casă. Pe de altă parte, tatăl se îmbăta criţă în fiecare trimestru la dată fixă, aşa că mai exista o şansă.
Galia încercă să-l descoase pe frate-său, dar acesta făcu o criză de isterie, începu să urle ca să fie lăsat în pace. Nu stătea bine cu capul, era din şcoală în evidenţa dispensarului de psihiatrie.
Olga fu nevoită acum s-o liniştească pe Galia, să-i facă un ceai. O întrebă în treacăt cum îi mergea în căsnicie. O ducea minunat, soţul nu bea, om serios, avea o slujbă bună, i-a promis chiar că o să încerce să-i facă rost şi ei de un post bun.
Apoi sosiră de la patinoar Ilia şi Kostia, erau înfriguraţi, îngheţaţi tun. Se duceau de obicei pe strada Petrovka, de data asta se duseseră însă pe peticul acoperit cu gheaţă din curtea vecină, unde puteau patina în voie. E adevărat că la sfârşitul zbenguielii, unul dintre copii îl lovise pe Kostia în nas cu un bulgăre de zăpadă, îi cursese sânge, dar i-l oprise imediat cu o bucată de gheaţă.
Cum îl văzu pe Ilia, Galia o şterse imediat. Aşa făcea întotdeauna, îi venea să-şi ia picioarele la spinare când dădea cu nasul de el. Olga spălă fularul şi batistele. Cinară în trei – erau zilele lor fericite, când mama ei rămânea la casa de vacanţă. Pe urmă Olga îl trimise pe Kostia la culcare.
— Să ştii, Iliuşa, că maşina şi manuscrisul au dispărut din casa Galiei. Habar nu are unde, îi dădu vestea alarmantă Olga.
— E clar, asta-i mâna Rozătorului! Să facem imediat curăţenie în casă. Să dispară tot, zise grăbit Ilia.
Se repeziră să scotocească prin rafturi, prin locurile ascunse, să adune documentele compromiţătoare. Ilia arse la closet câteva foi de hârtie subţire, prinse cu agrafe. Adunară hârtiile cele mai compromiţătoare – numerele din Cronica evenimentelor la zi1. Alte câteva materiale le ascunseră în biblioteca mamei, în spatele cărţilor lui Romain Rolland şi ale lui Maksim Gorki. Pe la trei noaptea, reuşiră să strângă tot ce reprezenta un pericol într-un geamantan vechi, târât până sub cuier. Amânară până dimineaţă să hotărască unde să-l ducă – la casa de vacanţă sau, cât mai departe de locul faptei, la ţară, la mătuşa lui Ilia.
Prea mult nu dormiră, construiră cele mai fantasmagorice ipoteze în legătură cu viitorul imprevizibil, discutară dacă n-ar trebui să-l informeze pe autor, prin Roza Vasilievna, că era posibil ca manuscrisul să fi căzut în mâinile KGB-ului. Conveniră să se ducă de dimineaţă la Roza Vasilievna s-o înştiinţeze despre tot ce s-a întâmplat, descriindu-i situaţia cât mai amănunţit cu putinţă. Ilia îşi dădu seama pe urmă că Olga adormise în timp ce vorbea. Îl fulgeră un gând: ne arestează chiar mâine! Îl trecură toate năduşelile. Ce urme lăsaseră? Uitase să ia agendele cu toate numerele de telefon, trebuia să treacă neapărat pe la mama să ia colecţia de fotografii şi s-o ascundă undeva. Şi negativele separat. Cel mai sigur loc era la mătuşa, la Kirjaci. De-ar reuşi la timp! Să se scoale la şase şi să alerge la mama – cu gândul ăsta adormi buştean.
Aproape de ora opt Olga îi dădu un măr lui Kostia şi-l trimise la şcoală. Ilia încă dormea. Olga puse să fiarbă cafeaua şi chiar în momentul acela, la opt şi zece, se auziră telefonul şi soneria în acelaşi timp. Ilia se trezi, se uită la ceas şi îşi dădu seama că era prea târziu.
— Repede, la baie! îi ordonă Olga.
Ilia o şterse la baie şi se închise înăuntru. Olga se duse să deschidă, făcându-şi planul pe drum ce să spună şi ce să nu spună.
Ştia de mult timp ce urmează, primul gând care îi veni în minte fu s-o sune pe mama, s-o scoată din încurcătură. Dar i se făcu ruşine.
Intrară şase indivizi. Nici unul în uniformă. Unul, părea să fie şeful, îi prezentă, fără să-şi scoată căciula, legitimaţia de serviciu odată cu mandatul de percheziţie. Erau puşi serios pe treabă, nu era de glumă. Deschiseră toate uşile, în afară de uşa de la baie.
— Acolo e soţul? o întrebă şeful în timp ce-şi scotea căciula, de care i se agăţase o meşă din perucă, şi acesta şi-o potrivi mecanic pe cap.
„Seamănă cu Kosîghin”, îi veni în minte Olgăi şi imediat se simţi eliberată de frică.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.